nedesluşite

Prima Philosophia

bătranul bunic-rege bolnav nădăjduia o poveste despre pămant şi eroi muritori. încerca să-i deştepte din amorţirea timpului ce-i săvarşise trupul. se învoise cu uitarea şi fără să consimtă ajunsese să fie în stare doar de scurte plăsmuri ori baliverne, de scorniri care se sfarşeau în altele, obosindu-i astfel pe cei care rămăsesere să-l îngrijească pană ce vremea sau dumnezeului său i se  va fi nărăzind să-l coboare în groapa de zăbavă. defilau imagini ale unor vremuri de care nu era sigur dacă le visa sau le trăise aievea. se înfăţişau ca nişte icoane sfinte, locuri şi oameni de care se mira căci aduceau cu locurile şi oamenii unde şi cu care petrecuse simplu şi neprefăcut zile pe care nu le grăbise din elanul sau ardoarea tinereţii. a contrario omului înca nevarstnic, îşi trecuse zilele de tanăr într-un tempo potolit fără întamplări mari ori cu unele rare incidente, pe care le sortase, să le povestească altădată cand o fi fost nevoie să umple vremea la un pahar de vin rece. limitatele fragmente de aducere-aminte se recapitulau într-un şir buimac ce nu ţinea seama de cronologie sau însemnătate. în ciuda iscusinţei sale recunoscute de negustor şi a caselor cu camere nou mobilate, cu paturi înţolite de mătase şi cu ferestre din lemn de mahon, bătranul bunic-rege bolnav înţelegea, cu o durere cumplită placată pe frunte şi pe încruntarea sprancenelor, că în acest ceas întarziat de apus, nu se putea bucura de averea stransă cu munca consecventă şi neîndărătnică. nici de purtarea sau gandurile nevestei şi a fiilor nu mai putea să se dumirească. tot ce deţinea  era accesul către insuficientele memorii care se conservaseră aproape nenatural în 94 de ani de zile si nopţi. era acum singura avuţie la care avea cale în mod exclusiv. şi aceste din urmă memorii, erau singura experienţă de care avea cunoştinţă şi care-i dădeau identitate. ochii îi coboraseră ca nişte alge în adancimea albastrului turchez, tulburaţi ori nu de prelungirea epuizantă a clipei.

ritmuri de paşi încălţaţi răpăiau pe strada alăturea ferestrei celei înalte. întorsese  sprinten capul spre depărtarea oraşului zărind o ciornă de lumină neglijată de noaptea ce se pregătea de debutul ei leneş, dar romantic. se trezi ca din senin neutralizată de o pură fastaceală de parcă trebuia să-şi explice sieşi ce căuta în zarea încertă nopţii.